Mărturie handmade pentru botez – Îngerașul din Iută cu Aripi Roșii, un mic semn de recunoștință pentru  cei ce au împărtășit împreună cu voi, bucuria acestui mare eveniment, botezul Odorului vostru.

Mărturie handmade pentru botez – Îngerașul din Iută cu Aripi Roșii

Mărturie handmade pentru botez- confectionată cu pasiune și dedicație.

Există o veche tradiţie,  aceea de a oferi un mic cadou fiecărei familii sau persoane care participă la botez.- numită mărturie. Tradiţia spune că aceste mici cadouri erau oferite familiei sau prietenilor în semn de recunostinţă pentru sprijinul şi susţinerea lor.

Mărturia la botez are deci, dublu rol, acela de a spune într-un mod simbolic „Mulţumesc”, dar şi ca suvenir de la botez. De regulă, ele se pun pe mese înainte de începerea petrecerii, în faţa fiecărei familii/persoane participante. Dar se pot oferi si la finalul petrecerii, pe măsura ce invitaţii pleacă.

Fie ca această mărturie la botez să facă din botezul Odorului vostru un eveniment de neuitat…  o poveste pe care o auzi odată și o ții minte o viață…

Ingerași veniți pe aripi de vânt, să fie alături de Odorul Mamei la marele eveniment și să rămână amintire tuturor celor ce au fost acolo.

Mărturie handmade pentru botez – Îngerașul din Iută cu Aripi Roșii poate fi personalizată cu numele odorului  și data botezului..Aripile ingerasilor pot avea culori diferite, sau aceeasi culoare, dupa cum doresti.

Inălțimea îngerașilor  este de aproximativ 10 cm.

Marturiile se fac la comanda. De aceea, nu pot fi livrate mai repede de 7 zile lucratoare de la data comenzii. Va rugam sa tineti cont de acest lucru atunci cand lansati comanda.

La Odorul Mamei, pe langa toate cele necesare botezului la biserica (trusou, lumanare, paturica), vei gasi hainute asortate oricarui trusou de botez sau oricarei tematici de botez doresti. Vei descoperi aici, si “accesoriile ” botezului- marturii pentru a oferi invitatilor in semn de recunostinta pentru prezenta lor alaturi de Odorul tau, la primul mare eveniment din viata lui.

In sectiunea Marturii Botez pentru botez poti gasi marturia potrivita tematicii botezului tau,

DETALII
- Toate articolele noastre sunt fabricate din tesaturi naturale: bumbac, in sau fibra vegetala (vascoza) -care nu au fost tratate chimic.
- Tesaturile (fie ca sunt din bumbac sau in) sunt moi, delicate și respirabile.
- Rochitele, panatalonasii si salopetele sunt captusite cu panza moale de bumbac, pentru un confort suplimentar.
- In sezonul de vara, adaptam produsele la conditiile de afara. Putem face, daca doresti, rochitele si camasutele cu maneca scurta, iar pantalonasii deasemenea, scurti, gen bermude si necaptusiti.
 
INGRIJIRE
- Recomandăm spalarea manuala a produselor cu apa calduta si detergent lichid pentru rufe si stoarcerea lor prin presare, sau spalarea automata pe program de rufe delicate (la temperatura de maxim 40 de grade si fara centrifugare).
- Articolele pictate cu acuarele speciale pentru textile sunt apoi tratate pentru fixarea culorilor. Te sfătuim să le speli la temperatura de maxim 40 de grade, sa nu le storci prin centrifugare, să nu le usuci în soare și sa le calci pe dos sau peste o pânză subțire. Astfel pictura va rezista mult și bine în timp.
- Chiar si articolele fara picturi recomandam sa fie calcate pe dosul lor.
- La Odorul Mamei lucram in conditii stricte de curatenie si igiena. In plus de asta, pentru ca produsele sunt din tesaturi naturale, le calcam la final cu statia de calcat setata pe temperatura maxima (pot fi calcate fara sa se deterioreze/ topeasca). Acest proces este oarecum similar cu o “sterilizare” a lor. De aceea, parerea noastra este ca nu este necesara spalarea produselor inainte de eveniment. Fireste ca o puteti face, dar nu le veti mai putea calca sa arate asa cum sunt cand le primiti.

14.00 lei

17 Articole vândut în ultimul 3 ore
33

"La Odorul Mamei, toate hăinuțele le facem la comandă. De aceea, avem nevoie de înălțimea Odorului tău și data evenimentului. Nu îți face griji, ținem cont de perioada de timp între data comenzii și data botezului și adăugăm la înalțimea de acum atâția centimetrii cât este necesar"

Mărturie handmade pentru botez – Îngerașul din Iută cu Aripi Roșii

Mărturie handmade pentru botez- confectionată cu pasiune și dedicație.

Există o veche tradiţie,  aceea de a oferi un mic cadou fiecărei familii sau persoane care participă la botez.- numită mărturie. Tradiţia spune că aceste mici cadouri erau oferite familiei sau prietenilor în semn de recunostinţă pentru sprijinul şi susţinerea lor.

Mărturia la botez are deci, dublu rol, acela de a spune într-un mod simbolic „Mulţumesc”, dar şi ca suvenir de la botez. De regulă, ele se pun pe mese înainte de începerea petrecerii, în faţa fiecărei familii/persoane participante. Dar se pot oferi si la finalul petrecerii, pe măsura ce invitaţii pleacă.

Fie ca această mărturie la botez să facă din botezul Odorului vostru un eveniment de neuitat…  o poveste pe care o auzi odată și o ții minte o viață…

Ingerași veniți pe aripi de vânt, să fie alături de Odorul Mamei la marele eveniment și să rămână amintire tuturor celor ce au fost acolo.

Mărturie handmade pentru botez – Îngerașul din Iută cu Aripi Roșii poate fi personalizată cu numele odorului  și data botezului..Aripile ingerasilor pot avea culori diferite, sau aceeasi culoare, dupa cum doresti.

Inălțimea îngerașilor  este de aproximativ 10 cm.

Marturiile se fac la comanda. De aceea, nu pot fi livrate mai repede de 7 zile lucratoare de la data comenzii. Va rugam sa tineti cont de acest lucru atunci cand lansati comanda.

La Odorul Mamei, pe langa toate cele necesare botezului la biserica (trusou, lumanare, paturica), vei gasi hainute asortate oricarui trusou de botez sau oricarei tematici de botez doresti. Vei descoperi aici, si “accesoriile ” botezului- marturii pentru a oferi invitatilor in semn de recunostinta pentru prezenta lor alaturi de Odorul tau, la primul mare eveniment din viata lui.

In sectiunea Marturii Botez pentru botez poti gasi marturia potrivita tematicii botezului tau,

Reviews

0 recenzii
0
0
0
0
0

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Mărturie handmade pentru botez – Îngerașul din Iută cu Aripi Roșii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse

Produse recomandate